Sunteti pe pagina: Home // Diverse // Somn usor, fara medicamente

Somn usor, fara medicamente

Somn usor, fara medicamente

E trecut de miezul noptii si dulcele somn intarzie sa vina… Ai numarat oite, dar tot nu poti adormi. Nu dispera, testeaza ceaiurile noastre si respecta cateva reguli simple, care sigur te vor ajuta sa te bucuri de un somn sanatos.

Trucuri care te ajuta sa adormi mai repede

1. Evita stimulentele cu cate ore inainte de culcare. Cafeaua, dulciurile pe baza de cafea, ceaiul negru si verde, ca si bauturile acidulate care contin cofeina au efect energizant si, daca sunt consumate inainte de culcare, produc surescitarea organismului si dau un somn agitat.
2. Fa-ti un ritual inainte de culcare: aeriseste bine camera in care vei dormi, fa o baie calduta si parfumata, citeste o carte sau o revista care te relaxeaza sau asculta muzica.
3. Inchide televizorul cu 1-2 ore inainte de culcare. Desi multi dintre noi au impresia ca televizorul este un bun somnifer, de fapt acesta provoaca un somn de proasta calitate.
4. Nu face effort fizic intens cu cel putin 2 ore inainte de culcare. In schimb, poti face cateva exercitii usoare, adaptate varstei, sau o plimbare de o jumatate de ora in aer liber.
5. Evita cinele copioase, cu mancaruri greu digerabile, pentru ca acestea alunga somnul. Insa nu sari peste gustarea de seara, pentru ca si foamea poate un impediment in calea somnului.
6. Fa-ti program de somn. Incearca sa te culci in fiecare seara in jurul aceleasi ore si evita sa dormi la amiaza.
7. Mergi cel putin o data pe an la medic. Insomniile nu reprezinta o boala in sine, dar, in multe situatii, sunt cauzate de anumite afectiuni. De aceea, e bine sa-ti faci annual controlul general, pentru a preintampina evoluatia unor boli care pot duce la insomnie.

Plantele care iti aduc relaxarea

Insomnia este o tulburare a somnului, caracterizata prin incapacitatea de a dormi neintrerupt de-a lungul unei nopti. Desi s-a stabilit o medie de 7-8 ore pe noapte pentru un adult sanatos, specialistii sunt de acord ca nu exista neaparat un numar fix de ore pentru un adult, existand persoane carora le sunt suficiente 6 ore de somn. Este bine de stiut faptul ca, pe masura ce imbatraneste, corpul nostru are nevoie de mai putin somn. Astfel, daca in primul an de viata un copil poate dormi cate 18 ore pe zi, cand ajunge in jurul varstei de 10 ani, isi reduce nevoia de somn la doar 10 ore, iar, mai tarziu, la doar 8 ore.

Ciubtica cucului

Infuzia se obtine din 1-2 lingurite de planta uscata, peste care se toarna 200 ml de apa clocotita. Se bea dupa ce se lasa sa stea acoperita circa 15 minute.

Hameiul

Se face o infuzie din 1-2 linguri de conuri de hamei si 200 ml de apa clocotita, care se bea seara, inainte de culcare. De asemenea, se poate pregati un ceai din 15 conuri de hamei si 500 ml apa. Se beau 2-3 cani de-a lungul zilei. Ceaiul de hamei este un bun calmant si relaxant. El poate fi folosit si pentru tratarea durerilor abdominale si a celor musculare.

Iasomia

Se foloseste sub forma de ceai sau de ulei aromatic, avand rol relaxant si sedativ nervos.

Lavanda

Poate fi folosita atat pentru ceai, cat si ca baza in uleiurile volatile pentru baie.

Macul

Este unul dintre cele mai puternice remedii fitoterapeutice, drept pentru care trebuie utilizat cu prudenta. Infuzia se obtine dintr-o lingurita de planta cu 200 ml de apa clocotita. Cu jumatate de ora inainte de culcare, se iau 1-2 linguri din infuzia astfel obtinuta.

Musetel

Are proprietati calmante, relaxante si antiseptice. Pentru un somn relaxant, se pot bea 1-2 cani cu cateva ore inainte de culcare.

Maghiranul

Infuzia se face punand o lingura de plante la 300 ml de apa clocotita. Se beau 1-2 cani pe zi.

Teiul

Sunt deja binecunoscute efectele calmante, neurosedative ale teiului. Pentru infuzia, se pun 2 lingurite de flori la 200 ml de apa clocotita. Infuzia obtinuta se poate indulci cu miere de albine. Se beau 1-2 cani pe zi.

Urzica moarta

Pentru infuzie, se pune o lingurita de planta maruntita la 250 ml de apa clocotita. Vasul in care s-a facut infuzia se lasa acoperit circa 15-20 de minute. Se beau 1-2 cani de infuzie.

Valeriana

Despre valeriana, studiile spun ca nu doar induce somnul, dar ii si imbunatateste calitatea in mod semnificativ. Asadar, bucura-te de calitatile ei. Pentru infuzie, se pune o lingurita de planta la 200 ml de apa clocotita. Se iau 2-4 linguri inainte de culcare.

Etichete: , , , ,

Rubrica de comentarii este inchisa momentan

Copyright © 2009 Blogpe. All rights reserved.