Sunteti pe pagina: Home // Sanatate // Un trio pus pe rele: bolile cardiovasculare, diabetul zaharat si “burtica”

Un trio pus pe rele: bolile cardiovasculare, diabetul zaharat si “burtica”

Un trio pus pe rele: bolile cardiovasculare, diabetul zaharat si “burtica”

Statisticile spun ca un roman din trei este supraponderal, iar unul din patru – obez. Dai ochii roata si parca nu vezi chiar atat de multi grasi in jurul tau… Cine vrea sa ne sperie, domnule, cu cifrele astea, si de ce? Am aflat noi: nu e o sperietoare. E un semnal de alarma.

Vecinul tau are, parca, o burtica tot mai proeminenta, pe an ce trece. Are omul o varsta, e normal. Si sefa ta a schimbat fustele masura M cu L. Iar acum este fascinata de acele modele XL care subtiaza optic silueta. Ssst! Nu i-ai spus ca si tu inchizi tot mai greu fermoarul, dar nu te lasi, inca nu renunti la jeansii luati acum doi ani, vrei sa mai treci, o vreme, drept “subtirica din vecini”. In definitiv, asa-I romanul, “bine facut”. Important e sa fiti sanatosi. Si tu, si sefa, si vecinul. Dar oare sunteti? “Colaceii” de grasime din jurul “burticii”, diabetul zaharat si bolile de inima merg “mana in mana”. Si nu ne mana la bine. Dar deloc!

Au, inima mea!

Draga mea, va doresc din toata inima tie, vecinului, sefei tale, tuturor celor cu “burtica” in continua expansiune sa fiti sanatosi-tun. Dar, din pacate, riscul pentru sanatate creste direct proportional cu…circumferinta abdomenului. Vorbim despre riscul cardiometabolic. Adica: fiecare centimentru in plus peste “standard” – 88 cm la femei, 102 cm la barbati – ne expune la boli cardiovasculare (inclusiv infarct miocardic si accident vascular cerebral) si la diabet zaharat. De unde pana unde? Ce legaturi exista intre afectiunile cardiovasculare si doua boli ce tin de metabolism si nutritie – diabetul si obezitatea? Iti spunem noi: legaturi primejdioase.

Ucigasul nr.1 in lume

Bolile cardiovasculare sunt ucigasul nr.1 – in Romania fac o victima la fiecare 10 minute, iar o treime din totalul deceselor, in lume, sunt “opera” lor. Anual, un roman din cinci moare, in tara noastra, din cauza bolilor cardiovasculare media de varsta a victimelor este, tot mai frecvent, sub 45 de ani.

Diabetul zaharat

Diabetul zaharat afecteaza 5% din populatia adulta – un procent ce ii determina pe specialisti sa vobeasca despre o veritabila epidemie de diabet zaharat. Statisticile demonstreaza ca aceasta afectiune reprezinta un factor major de risc cardiovascular – 70-80% din populatia cu diabet zaharat moare in urma unor boli cardiovasculare. In plus, ea e cauza cea mai frecventa a orbirii, a insuficientei renale si a amputatiei membrelor inferioare. Aproximativ 90% din pacientii cu diabet zaharat aparut la maturitate (tip 2) sunt supraponderali sau obezi;

Obezitatea e considerata, in ultimele decenii, un factor important de risc pentru bolile cardiovasculare si pentru diabetul zaharat tip 2. In ultimii ani, insa, s-a dovedit cat de importanta este si distributia grasimii in organism. Cercetari de ultima ora probeaza, fara drept de apel, legatura stransa dintre obezitatea intraabdominala (acumularea de grasime in cavitatea abdominala, in jurul organelor interne) si riscul de aparitie a bolilor cardiovasculare: tesutul gras secreta substante cu efect toxic si inflamator asupra sistemului vascular si metabolismului.

Obezitatea abdominala este asociata, frecvent, cu alti factori de risc – semnale de alarma “codificate” in buletinul analizelor tale medicale:

  • niveluri scazute de HDL colesterol (colesterolul “bun”), niveluri crescute de LDL colesterol (colesterol “rau”)
  • trighiceride crescute (o forma de grasime in sange)
  • nivel crescut al glucozei in sange
  • cresterea tensiunii arteriale (hipertensiune)
  • mai si fumezi? “Felicitari”, ai un factor de risc in plus. Unul major!

Sunt burtos, dar ma tratez

Ce tine de tine:

  • Jos “colaceii” de grasime! Pe masura ce scapi de kilogramele in plus (si surplus), grasimea din jurul organelor interne se reduce. Nu iti cere nimeni “acte de eroism” – ia-o incet si bine: chiar si o scadere cu 5-10% a greutatii corporale reduce simtitor riscul cardiometabolic.
  • Ia-ti adio de la “prietenul drag” – tigara! Despartirea de ea, oricat de dureroasa ar fi, are mari avantaje: colesterolul “bun” creste, riscul obturarii vaselor de sange scade.
  • Schimba-ti modul de viata si alimentatia: cel mai simplu si mai sigur este sa consulti un nutritionist sau dietetician – te va ajuta sa mananci bine, in ambele sensuri: si sanatos, si pe saturate. Apuca-te serios de un sport ( ideal ar fi sa il alegi tot impreuna cu medicul) si spune adio siestelor prelungite in fata televizorului. Apropo, nu te abona la o sala de sport dotata cu…scara rulanta. Ca sa nu cazi in inspita! O ora de alergare pe saptamana reduce riscul cardiovascular cu 42%, iar daca mergi 30 de minute pe zi in pas alert, scade cu 18%.

Ce nu tine de tine:

  • Varsta
  • Factorii genetici (predispozitii sau boli mostenite din familie)
  • Saracia care te impiedica, uneori, sa tii diete mai costisitoare, sa mergi la consult medical in centre mai pretentioase, sa iti iei cele mai noi medicamente, sa…, sa… O singura piedica nu-ti poate pune: nu iti poate “interzice” sa mergi periodic la controalele medicale acoperite de asigurarea ta de sanatate, sa iti impui o dieta de bun simt, sa alungi sedentarismul, monotonia si plictisul din viata ta. Iti tinem pumnii!

2014: semne bune anul are

Afectiunile cardiometabolice castiga teren. Cele mai grave sunt infarctul miocardic, accidentul vascular cerebral, atacul ischemic tranzitor (reducerea temporara a fluxului de sange la nivelul creierului) si boli vasculare periferice (arteriata, ingustarea vaselor care duc sangele la membre, in special la picioare).

7 dintr-o lovitura

Medicina face progrese importante si totusi tratamentele continua sa tinteasca factorii de risc individuali (ar trebui, deci, sa luam cate o pastila pentru fiecare factor de risc – colesterol “rau”, colesterol “bun”, glicemie etc.). Situatia se schimba in 2014, cand compania Sanofi Aventis – organizatoarea companiei de prevenire a riscului de aparitie a bolilor cardiovasculare si a diabetului tip 2 – promite sa lanseze un medicament cu actiune complexa: o singura tableta are cel putin sapte actiuni favorabile. Tratamentul reduce greutatea si obezitatea abdominala, creste nivelurile scazute de HDL colesterol (colesterolul “bun”), scade trigliceridele crescute, scade nivelul glucozei in sange, reduce rezistenta la insulina si scade tensiunea arteriala.

Etichete: ,

Copyright © 2009 Blogpe. All rights reserved.